În perioada 13–14 mai 2025, Programul Interreg NEXT România–Ucraina a organizat două sesiuni de informare dedicate celui de-al doilea apel de proiecte Small-Scale, atrăgând peste 260 de participanți din ambele țări.
Evenimentele au avut drept scop sprijinirea potențialilor aplicanți în înțelegerea cerințelor apelului și a oportunităților oferite prin cooperarea transfrontalieră.
La sesiunile organizate online au participat experți din cadrul Secretariatului Comun, reprezentanți ai Autorității de Management, Autorităților Naționale implicate în implementarea programului, precum și specialiști din cadrul proiectului TESIM (Technical Support to the Implementation and Management of NEXT programmes).
Agenda evenimentelor a inclus informații esențiale privind obiectivele specifice ale apelului, alocările financiare disponibile, dimensiunea granturilor, durata proiectelor, tipurile de activități eligibile și criteriile de eligibilitate pentru aplicanți. De asemenea, au fost prezentate cerințele obligatorii pentru proiectele depuse și importanța consolidării parteneriatelor transfrontaliere.
Un moment important al evenimentului a fost sesiunea de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia participanții au avut ocazia să adreseze întrebări punctuale și să primească clarificări direct de la experți.
Această inițiativă reflectă angajamentul Programului de a sprijini colaborarea eficientă și sustenabilă între comunitățile din România și Ucraina, prin proiecte care aduc beneficii concrete la nivel local și regional.